Azi vorbim despre importanța citirii etichetei.
Înainte de toate simt să vă zic câte ceva despre mine. Sunt persoane care mă cunosc mai de-aproape și persoane care nu știu mare lucru despre mine.
Sunt un om care iubește oamenii, iubește natura, aromaterapia, nutriția și tot ce ține de un stil de viață sănătos.
Am pornit pe drumul cunoașterii și schimbării stilului de alimentație de peste 15 ani… aș zice 16–17, dar nici nu mai țin minte, am senzația că fac asta de o viață, cam de o jumătate de viață, de când am conștientizat că vreau să fiu un om sănătos și voios toată viața, întreagă și la minte și aptă să fac tot ce îmi propun, până când voi părăsi acest corp. Și cum zice Niculina Gheorghiță, că putem trăi multiplu de 21 a câte 7 ani, adică 147 ani… This is my goal!! Yuhuuu 😄
Am avut o perioadă în primul an de facultate… în care mâncam haotic, orice, fără nicio înțelegere asupra a ceea ce mâncam. Mâncam să nu îmi fie foame, orice… și uite așa m-am îngrășat în jur de 12–13 kg, fără să îmi dau seama. Până într-o zi când fratele meu a venit acasă după o perioadă de 6 luni în care a fost plecat și a întrebat-o, îngrijorat, pe mama mea: „Auzi, dar Ana e bolnavă?”
Atunci am conștientizat că e timpul să fac o schimbare.
Și am început cu pași mici: am început să fac sport, am început să fac alegeri mai sănătoase, fără să țin dietă, doar fiind atentă la ce mâncam și să integrez și sportul în viața mea.
La început am făcut-o doar pentru mine, pentru familia mea, dar apoi mi-am dat seama că îmi place să îndrum și alți oameni dornici de schimbare, așa că am făcut și un curs intensiv prin care am devenit Tehnician Nutriționist.
Dar hai să trecem la subiect:
Oameni dragi, primul și cel mai important aspect al schimbării alimentației este:
𝐂𝐢𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐄𝐓𝐈𝐂𝐇𝐄𝐓𝐄𝐈 produselor de pe raft.
Cum?
• Aleg produsele cu 3-6 ingrediente maxim
• Ingredientele să poată fi pronunțate cu ușurință, fără denumiri complicate
• Ingredientele să poată fi găsite și în cămara mamei sau a bunicii, adică să se găsească în natură
• Ingredientele sunt listate în ordinea cantității. Primele trei sunt cele mai abundente. Evită produse unde zahărul apare printre primele ingrediente.
De ce este important să citești eticheta produselor ambalate?
• Te ajută să înțelegi exact ce conține produsul: ingrediente, calorii, zaharuri, grăsimi, sare, alergeni.
• Permite comparații între produse: poți alege varianta mai sănătoasă atunci când compari două opțiuni similare.
• Sprijină alegeri alimentare mai sănătoase: citirea etichetelor este asociată cu un consum mai mic de nutrienți „cu risc” (de ex. zahăr, sare, grăsimi saturate) și un aport mai bun de elemente nutritive benefice.
• Te protejează de marketing înșelător: descrierile de tipul „natural”, „light” sau „fără grăsimi” pot fi înșelătoare dacă nu verifici datele nutriționale reale.
𝐈𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭!!!
Nu mergeți la cumpărături cu stomacul gol, când vă e foame.
Deciziile pot fi luate în grabă, fără atenție, și vă treziți cu produse pe care nu le-ați fi cumpărat în mod normal.
Ingrediente pe care eu le evit: ulei de palmier, grăsimile nesănătoase (trans, saturate), zahăr ca prim ingredient, conservanți (denumiri complicate sau lungi), făină albă. Și cam tot ce e departe de natură.
Mi se întâmplă uneori să merg la magazin că am poftă de ceva dulce. Ajung, citesc eticheta și când văd câte ingrediente are, ce conține, renunț, las produsul pe raft și îmi trece orice poftă, pentru că îmi dau seama că nu aduce niciun aport benefic organismului meu.
Îmi reamintesc care mi-e scopul (acela de a trăi sănătoasă cât mai mult timp) și fac alegerea conștientă. Beau apă și fac și câteva respirații profunde, căci pofta de dulce are o cauză emoțională, nu este o nevoie fizică în spate.
Să ne fie cu super folos! Spre sănătatea corpului! 💚
Spor la alegeri conștiente și inspirate!
